Intalnire  a Candidatei PSD Italia, Liliana Laban, cu Michele Nicoletti, Deputat al Partidului Democrat din Italia

Intalnire a Candidatei PSD Italia, Liliana Laban, cu Michele Nicoletti, Deputat al Partidului Democrat din Italia

Ieri, 24 noiembrie 2016, Liliana Laban, candidat PSD pentru Camera Deputaţilor la alegerile din 11 decembrie, a avut o întâlnire cu domnul Michele Nicoletti, deputat al Partidului Democrat din Italia şi lider al Grupului Socialist din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Întâlnirea s-a desfăşurat la Palazzo San Macuto, sediu auxiliar al Camerei Deputaţilor de la Roma.

În cadrul aceste întrevederi, au fost abordate o serie de aspecte legate de referendumul care va avea loc în Italia pe 4 decembrie 2016, referendum prin care poporul italian urmează să se pronunţe cu privire la o reformă constituţional profundă, legată atât de modul de organizare al Parlamentului, cât şi de chestiuni care privesc separaţia puterilor în stat.

În acest context, a fost reiterat faptul că autorităţile de la Roma încurajează participarea la acest referendum a unui număr cât mai mare de români cu cetăţenie italiană şi doresc că aceştia să îşi exprime opinia cu privire la o problemă care priveşte întreaga societate italiană, ţinând cont de faptul că ei reprezintă cea mai mare comunitate de străini din această ţară. Liliana Laban a confirmat interesul pe care românii din Italia îl au cu privire la viaţa politică din ţara de reşedinţă şi a exprimat încrederea că atât membrii PSD Diaspora Italia, cât şi ceilalţi români implicaţi în forme de asociere din cadrul comunităţii, vor depune toate eforturile pentru a-i informa pe conaţionalii lor în legătură cu referendumul din 4 decembrie.

Totodată, s-a discutat despre raporturile de colaborare între Partidul Democrat din Italia şi Partidul Social Democrat, prin organizaţia sa locală, PSD Diaspora Italia, şi despre modalităţile în care aceste raporturi pot fi fructificate în beneficiul românilor din Italia.

Cu aceste prilej, Liliana Laban a menţionat importanţa dialogului între autorităţile italiene centrale şi locale şi reprezentanţii acestei vaste comunităţi, în sensul unei cât mai bune integrări, al unei implicări mai active a cetăţenilor români în comunităţile locale în care aceştia trăiesc, muncesc şi studiază. De asemenea, candidata PSD a subliniat semnificativul aport pe care românii din peninsulă îl au la viaţa economică, socială şi culturală a Italiei.