Author - Diaspora PSD

Zece români din Portugalia, premiați în cadrul galei „100 pentru Centenar”

Zece români din diaspora din Portugalia au fost premiați simbolic de ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, în cadrul Galei “100 pentru Centenar” care a avut loc duminică, 3 iunie, la Lisabona.

La evenimentul desfășurat la Mănăstirea Jeronimos, spațiu încărcat de referințe istorice și culturale, au luat parte reprezentanți ai mediului asociativ, ai presei, precum și reprezentanți ai misiunii diplomatice a României. La finalul galei, participanții au avut plăcerea de a-l asculta pe maestrul Tudor Gheorghe, care a susținut un recital emoționant ce le-a adus aminte tuturor de casă, de România.

Pe lista premianților figurează personalități ale diasporei românești din Portugalia care s-au remarcat în domeniile lor de activitate și care, de asemenea, s-au implicat în păstrarea și promovarea identități românești peste hotare.

“Fie că sunt muzicieni, antreprenori, cadre didactice, toți laureații galei au în comun nu doar excelența, ci și dragostea față de România, dorința de a sprijni comunitatea românească din Portugalia, o comunitate absolut extraordinară, și reprezintă niște modele demne de urmat. Le mulțumesc pentru că au reușit să arate, în Portugalia, ce țară și ce oameni deosebiți avem. Ei fac cinste României, iar scopul campaniei <100 pentru Centenar> este tocmai de a arăta că țara noastră are valori peste tot în lume”, a spus ministrul Natalia-Elena Intotero.

Cei 10 laureați ai premiului ”100 pentru Centenar” de la Lisabona sunt:

  1. Constantin SANDU, pianist, profesor universitar, Conservatorul din Porto
  2. Liliana BIZINECHE, mezzosoprană, profesor universitar, Universitatea din Evora
  3. Elena DUMITRESCU-NENTWIG, scriitor, profesor de canto
  4. Mihaela GEORGESCU-DELAFRAS, istoric
  5. Mirela ȘUTA, antreprenor
  6. Daniel AELENEI, cercetător, profesor universitar, Universitatea Nova
  7. Dan CARAGEA, traducător, lusitanist
  8. Claudia MIHON, medic internist, asistent universitar
  9. Ioan ONICA, antreprenor în domeniul construcțiilor, Lagos, regiunea Algarve
  10. Elisabeta Ecaterina NECKER, inginer, președinte și fondatoral Asociației Doina 

Tot în semn de recunoaștere și apreciere, ministrul le-a oferit diplome de excelență asociațiilor românești în Portugalia, pentru implicarea în acțiuni ce au drept scop păstrarea și promovării limbii, culturii și valorilor românești.

După Belgia și Portugalia, gala “100 pentru Centenar” va continua în celelalte opt țări unde există importante comunități românești: Franța, Italia, SUA, Israel, Germania, Grecia, Spania și Marea Britanie.

Read more...

Vizita la Atena a secretarului de stat Lilla Debelka

Secretarul de stat din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Lilla Debelka, a avut la Atena o serie de întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale și cu membri ai mediului asociativ românesc, în perioada 19-20 mai a.c.

Prima zi a vizitei a inclus întrevederi cu Ambasadorul României în Republica Elenă, domnul Lucian Fătu, cu reprezentanții Asociației Femeilor Românce și cu oficiali ai Primăriei orașului elen Arta, care este în curs de înfrățire cu municipiul Făgăraș din județul Brașov. La discuții au luat parte Ioan Iancu Boeriu, primar al comunei Jibert, Mihail Bogdan Bragău, consilier local din Jibert, Adrian Ciocan, viceprimarul comunei Șinca Nouă, Ana-Maria Chirilă, reprezentant al Fundației Comunitare Țara Făgărașului, Diana Gribincea Popa, manager al Casei Municipale de Cultură Făgăraș, viceprimarul orașului Arta, Konstantinos Xaraklias și secretarul general al municipiului, Ilias Servetas. 

„Salut inițiativa primarului comunei Jibert și a reprezentanților municipiului Făgăraș, privind demersurile în vederea înfrățirii municipiului cu localitatea Arta din Grecia. În acest context, MRP încurajează autoritățile locale din România să se înfrățească cu unități administrativ teritoriale din alte state unde există prezența românească”, a spus secretarul de stat Lilla Debelka.

Agenda întrevederilor din a doua zi a vizitei a cuprins întrevederi cu reprezentanți ai mediului asociativ românesc din Grecia: Asociația Interculturală Dacia, Asociația Culturală Armonia, Redescoperă România, Asociația Comunitatea Sfântul Ștefan cel Mare.

În cadrul întâlnirilor, demnitarul român a reiterat faptul că prezența românilor în Grecia reprezintă o punte de dialog și cooperare între cele două țări.

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, prin politicile sale, își propune să susțină comunitatea românească din Republica Elenă și să întărească relația dintre aceasta și țară. Totodată, MRP urmărește cu interes dezvoltarea și consolidarea mediului asociativ românesc. Dorim să sprijinim comunitatea prin programele de finanțări nerambursabile pe care le oferim. Ne dorim să primim cât mai multe proiecte dedicate păstrării culturii românești, sprijinirea mass-media de limbă română, a  educației românești în diaspora, a spiritualității românești, precum și sprijinirea activităților mediului asociativ în general”, a subliniat demnitarul.

Read more...

Ministerul Agriculturii – campionul atragerii fondurilor europene

Acordarea la timp a subvențiilor către fermieri și accesarea fondurilor europene – priorități strategice ale programului de guvernare – sunt în grafic și au o contribuție importantă la susținerea devoltării economice.

2,392 de miliarde de euro! Aceasta este suma acordată până acum sub formă de subvenții, cu 1 miliard de euro mai mult decât anul trecut. Doar 30.000 de fermieri au mai rămas să-și primească subvențiile până la termenul limită de 31 martie. 1,274 miliarde de euro au fost rambursați de la Uniunea Europeană până la 2 martie, ca urmare a acordării la timp a subvențiilor agricole. Această perfomanță ridică la 70% gradul de accesare a Fondului European de Garantare Agricolă, de către România. Ultima rambursare de la UE a fost de 195 milioane de euro, în 2 martie. România așteaptă, în perioada imediat următoare, rambursarea altor sume importante, astfel încât va consuma integral fondurile europene destinate agriculturii, în acest an.

Se simplifică birocrația, contribuabilii câștigă!

  • Declarația unică pentru persoanele fizice care înlocuiește 7 formulare fiscale-inclusiv formularul 600- are ca dată limită de depunere 15 iulie.
  • Termenul limită de plată este 31 martie 3019.
  • Contribuabilii care depun declarația unică online și plătesc anticipat până la 31 iulie, au o reducere de până la 10%. Pentru cei care depun declarația pe formular de hârtie, la ghișeu, reducerea este de 5%!
  • Numărul celor care trebuie să depună formularul unic este estimat la 1 milion, pe toate categoriile, la nivel național.
Read more...

Parlamentul acordă drepturi suplimentare în dezbaterea legii salarizării

 Coaliția majoritară își respectă angajamentele în fața partenerilor sociali și, așa cum s-a convenit, aduce ajustări legii salarizării. Drept urmare polițiștii vor avea venituri mărite prin plata orelor suplimentare, jandarmii vor primi un spor de intervenție și corecțiile necesare pentru managerii de spitale, asistenți, ambulanțieri și șoferi de ambulanță.

Amendamentele aduse de Comisia de muncă a Camerei Deputaților la OUG 97/2017 privind salarizarea unitară propun :

  • Plata orelor suplimentare făcute de polițiști într-un raport de 75% din solda de bază și în limita a 3% din fondul total alocat plății personalului. Până acum orele suplimentare se compensau cu timp liber.
  • În acest context care evident aduce venituri suplimentare polițiștilor este complet imorală și nejustificată intenția sindicatului polițiștilor condus de Dumitru Coarnă de a organiza proteste.
  • Plata unei indemnizații de intervenție de 10% pentru jandarmi
  • Aplicarea grilei de salarizarizare din 2022, pentru tot personalul medical, inclusiv asistenți, ambulanțieri și soferi de ambulanțe.

Ajustarea grilelor de salarizare pe anumite domenii astfel încât în urma majorării cu 25% de la 1 ianuarie oamenii să nu mai  piarda la
salariu.

Read more...

Venirea primăverii sărbătorită la Cosenza

Joi, 01 martie, la Cosenza, pe Corso Mazzini (în centrul orașului Cosenza) s-a sărbătorit Mărțișorul Românesc sub patronajul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și a Primăriei Cosenza.

Membrii Asociației Dacia Cosenza au împărțit mărțișoare trecătorilor, explicându-le semnificația zilei de 1 martie pentru noi, românii. A fost o acțiune de promovare a tradiției noastre și a culturii românești, care, pe unii italieni i-au impresionat și s-au arătat foarte curioși în a ne cunoaște tradițiile.

 

Read more...

Vizita de lucru a președintelui PSD Diaspora, Ovidiu Cristian IANE la Paris, Franța

În perioada 2-3 martie 2018, președintele PSD Diaspora, Ovidiu Iane a efectuat o vizită de lucru în regiunea metropolitană Paris. În cadrul vizitei au avut loc mai multe rânduri de întâlniri cu reprezentanți ai comunitătilor românești din nordul Franței. Aceste vizite de lucru fac parte din strategia de organizare a PSD Diaspora în Franța.

O prioritate a discuțiilor avute în cadrul întâlnirilor a reprezentat-o disponibilitatea pentru înființarea de organizații PSD. Astfel, pentru început vor fi înființate patru noi organizații PSD în regiune. Cei care și au asumat această misiune politică sunt: Cornel Marica, Vasile Bandi, Adrian Mihalache și Nicolae Luca.

Totodata, în cadrul întâlnirilor Ovidiu Iane a vizitat Biserica Ortodoxă ”Înățarea Domnului și Sfântul Ștefan cel Mare”, din Montreuil precum și Biserica Greco-Catalică din Paris.

Românii din diaspora au nevoie de dialog cu autoritățile românești. Rolul nostru este să construim această punte între guvern și comunități și datoria nostră este să le arătăm românilor din afară că România este într-un proces pozitiv de schimbare, să le redăm încrederea în statul român. În perioada următoare voi mai avea deplasări în zonele Bordeaux și Nisa, deoarece și în sudul Franței există mari comunități de români. Munca adevarată se face în teren printre oameni, numai așa vom cunoaște cu adevarat problemele românilor din diaspora.”, a declarat președintele PSD Diaspora, Ovidiu Iane, la încheierea vizitei.

Pe parcursul vizitei, președintele PSD Diaspora a fost însoțit de către coordonatorul PSD pe Franta, Viorel OȚET.

Read more...

Participarea subsecretarului de stat Victor Ionescu, la conferința cu tema „Romanians in the UK: Post-Brexit Challenges, Opportunities & Next Steps”

Pe data de 26 februarie 2018, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost reprezentat la Londra de subsecretarul de stat Victor Ionescu la conferința găzduită de Institutul Cultural Român din Londra, cu tema „Romanians in the UK: Post-Brexit Challenges, Opportunities & Next Steps”.

Cu această ocazie, demnitarul român a avut discuții atât cu oficialii guvernului britanic cât și cu reprezentanții misiunii diplomatice a României, asigurându-i de faptul că Ministerul pentru Românii de Pretutindeni se implică activ în susținerea proiectelor pe care asociațiile românilor din Marea Britanie doresc să le realizeze. Totodată, subsecretarul de stat a subliniat importanța trimiterii în misiune permanentă a unui atașat de diaspora, ca o măsură importantă în vederea implementării acțiunilor privind dialogul permanent cu membrii comunității românești, prevăzute în Axele strategice ale Guvernului României în contextul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Acesta este primul dintr-o serie de evenimente care vor fi organizate în Marea Britanie și în România, cu scopul de a detalia punerea în practică a acordului dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord privind drepturile post-Brexit ale cetățenilor europeni.

Conferința s-a bucurat de participarea Excelenței Sale Dan Mihalache, Ambasadorul României la Londra și de prezența Excelenței Sale, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în România, Paul Brummell. De asemenea, au mai fost prezenți oficiali guvernamentali din cadrul Biroului pentru Afaceri Externe și Commonwealth, reprezentanți ai societății civile românești din sudul Angliei și subsecretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Brexit, doamna Suella Fernandes.

Read more...