Marius Vili Sarbu

Marius Vili Sarbu

Candidat Senat

41 ani, avocat în Baroul Madrid (Spania)

„Avocatura te pune în contact nemijlocit cu multe dintre dificultăţile cu care românii se confruntă, nu doar în Spania, ci în toate comunităţile de peste hotare. De la familii destrămate, cu poveşti complicate şi, uneori, triste, până la chestiuni legate de contracte de muncă ori de recunoaştere a studiilor, m-am întâlnit şi mă întâlnesc, zi de zi, cu reuşite, dar şi cu necazuri ale românilor.  Ştiu că, de multe ori, aceste probleme ţin de neclarităţi ale unor legi sau de o lipsă de informare corespunzătoare. De aceea am intrat în politică, pentru că simt că este nevoie ca, prin implicarea profesioniştilor şi a celor care cunosc în mod direct problematica diasporei, să schimbăm în bine destinele oamenilor.

Relaţia românilor cu statul ai cărui cetăţeni sunt trebuie să fie una limpede, simplă, accesibilă. Fără cozi, fără umilinţe, fără bătăi de cap birocratice. Am văzut reacţia românilor din diaspora la eliminarea celor 25 de taxe consulare, în cadrul legii iniţiate de care PSD, cu privire la eliminarea a 102 taxe nefiscale. Oamenii resimt acest lucru ca pe un pas pozitiv, care răspunde în mod direct cererilor lor.  Acestea sunt genul de acţiuni, determinate şi eficiente, pe care românii le aşteaptă de la cei ce îi reprezintă în Parlament.”

Alti candidati

Armand Schor

Armand Schor

Candidat Senat
Liliana Laban

Liliana Laban

Candidat Camera Deputatilor
Daniela Iuliana Popescu

Daniela Iuliana Popescu

Candidat Senat
Boglarka-Lilla Debelka

Boglarka-Lilla Debelka

Candidat Camera Deputatilor