Un apel dedicat dezvoltării antreprenoriatului în Valea Jiului va fi lansat de Ministerul Fondurilor Europene

Un apel dedicat dezvoltării antreprenoriatului în Valea Jiului va fi lansat de Ministerul Fondurilor Europene

Ministerul Fondurilor Europene va lansa, în perioada următoare, un apel dedicat dezvoltării antreprenoriatului în zona Văii Jiului, a anunțat ministrul Rovana Plumb, la Petroșani, unde a participat, alături de comisarul european pentru Politica Regională, Corina Crețu, la conferința la nivel înalt „Regiunile carbonifere din România în tranziția energetică”.

Apelul va avea o valoare de aprox. 1,5 milioane euro. În cadrul acestuia, vor putea fi finanțate minim 25 planuri de afaceri cu o valoare maximă per plan de afaceri de 40.000 euro. „Guvernul României va sprijini această zonă pentru a deveni mai vizibilă atât prin resurse, cât și prin oamenii care trăiesc aici, mai inclusivă prin oportunități egale tuturor, mai competitivă și mai conectată, printr-o infrastructură dezvoltată. Va fi elaborat un plan de acțiune pe termen scurt și mediu privind politicile sectoriale din toate domeniile, ce va fi implementat în Valea Jiului atât din fonduri naționale, cât și europene, după modelul altor State Membre”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.


Sursa: Fonduri UE

Share this post